CE ESTE SCOALA DE BANI PE ROTI?

Școala de bani pe Roți este o componentă a programului național de educație financiară al Băncii Comerciale Române – Școala de bani, program care se adresează copiilor, adolescenților și adulților. Proiectul Școala de bani pe Roți urmărește să educe financiar copiii cu vârste între 7 și 14 ani. Organizăm astfel ateliere interactive de educație financiară, într-un camion special adaptat, unde copiii au ocazia să treacă prin diferite etape de înțelegere și conștientizare a modului cum folosim banii în economie.

DE CE?

Pentru că avem nevoie să îi învățam pe copii, de la vârste fragede, că banii se câștiga greu, prin muncă, și se pot cheltui foarte ușor dacă nu suntem suficient de conștienți de cum ar trebui să îi gestionăm. Prin acest program folosim învățarea experiențială și jocuri special create de specialiști de la Universitatea din Viena pentru a-i ajuta pe cei mici să acumuleze într-un timp foarte scurt cunoștințe pe care le pot folosi toată viața.

CAND?

Tot timpul anului suntem pe drum și venim spre voi. Dacă vrei să ne vizitezi, accesează pagina Înscrieri.

UNDE?

Venim la tine în oraș. Fii cu ochii pe calendar și vino la întâlnirea cu noi, în orașul tău.

CUM ARATA AVENTURA?

Etapa 1

EXPLORAREA

În prima etapă a traseului, copiii își pun hainele de Detectivi sau de Exploratori și intră în Configurator, un spațiu virtual unde încep să înțeleagă importanța planificării bugetului personal. Astfel, copiii vor înțelege cum este cheltuit bugetul mediu în România, ce grupuri de cheltuieli sunt mai scumpe, care costă mai puțin și cum te ajută bugetul personal să preîntâmpini cheltuieli inutile.


Etapa 2

JOACA

Odată ce au investigat categoriile de cheltuieli și bugetul personal, participanții ajung în etapa a doua, unde verifică, practic, dacă ce au descoperit este corect. Astfel, într-un joc plin de culori și dinamism, ajutați de carpete colorate, copiii învață și înțeleg termeni pe care îi vor întâlni în viețile lor financiare și vor realiza că deciziile financiare au, de obicei, un caracter îndelungat, motiv pentru care trebuie să fie foarte atenți.


Etapa 3

SEIF-UL

Călătoria în lumea banilor continuă cu etapa a treia, când copiii vor descoperi ce este SEIF-ul. Aici nu vor găsi bani, ci vor discuta despre valoarea unui obiect și conștientizarea faptului că fiecare are o înțelegere diferită asupra valorii unui obiect, indiferent că e vorba de decizia emoțională, materială sau ascunsă a unui obiect. Decizia este foarte personală și uneori se bazează chiar pe instinct.


Etapa 4

FORUMUL

După discuții și dezbateri despre buget, valoarea banilor și a obiectelor, copiii sunt pregătiți să intre în Forumul Opiniilor, ocazia perfectă pentru a înțelege că este esențial să evaluăm toate argumentele disponibile dacă dorim să luăm decizii corecte în viață.


Etapa 5

GLOBALIZAREA

Înainte de a încheia călătoria virtuală în lumea banilor, copiii mai au o singură oprire: GLOBALIZAREA. Odată ajunși în ultima etapă, cea de-a cincea, este momentul ca participanții să înțeleagă că aproape toate procesele economice și politice sunt conectate pe plan global. Cele mai multe dintre alegerile făcute de oameni vor influența mulți alți oameni din lume. Și cum pot înțelege copiii mai bine acest lucru decât prin joacă, discuții și multă bucurie. Este ultimul pas pe care detectivii și exploratorii îl fac în lumea banilor, iar la finalul celor 5 etape sunt pregătiți să înfrunte lumea reală și să ia decizii financiare mai bune, atunci când va fi cazul.

Școala de bani pe roți este mai mult decât un program de educație financiară interactiv, este o experiență completă pe care o oferim copiilor, timp de o oră și jumătate, în timpul căreia înțeleg mai ușor concepte și noțiuni financiare, prin joc, fără să fie nevoiți să asculte definiții sau formule. Pe măsură ce parcurg fiecare etapă din lumea banilor, copiii realizează că banii se câștigă greu și se consumă ușor, că nu întodeauna prețul unui obiect este egal cu valoarea lui, că fiecare decizie pe care o iau trebuie să aibă în spate niște argumente bune și o bună informare și că fiecare dintre noi are un impact asupra economiei lumii prin deciziile pe care le luăm.

UN PROIECT
BCR

ÎN PARTENERIAT CU
Fundația Vodafone România BCR Leasing