scoala de bani - bcr
/Blog/Blue Monday: cum faci față problemelor financiare în cea mai tristă zi din an?/

Blue Monday: cum faci față problemelor financiare în cea mai tristă zi din an?

Pe 15 ianuarie, în cea de a 3-a zi de luni din noul an, are loc Blue Monday sau „Lunea cea tristă”, considerată ca fiind cea mai deprimantă zi a anului. Confruntarea cu problemele emoționale este o călătorie personală, plină de suișuri și coborâșuri. Deși trăirile negative pe care le simțim nu ne definesc, felul în care alegem să le abordăm poate schimba totul. 

Emoțiile noastre joacă un rol important în modul în care percepem și gestionăm banii, iar sentimente precum anxietatea, tristețea sau chiar euforia pot duce la decizii financiare impulsive, cum ar fi shopping-ul excesiv sau neglijarea planificării pe termen lung. În acest context, ce putem face pentru a menține un echilibru între nevoile noastre emoționale și cele financiare? Iată 3 pași pe care îi poți lua în calcul:

 

  1. Conștientizează-ți emoțiile:

În momentele de stres sau tristețe, ia o pauză înainte de a face o cheltuială majoră și gândește-te dacă aceasta este motivată emoțional. Întreabă-te de ce vrei să cumperi acel lucru și dacă este cu adevărat necesar. Poți folosi tehnica de journaling, adică să scrii într-un jurnal sau caiet despre sentimentele tale în momentul în care simți impulsul de a cheltui. Acest lucru te va ajuta să identifici anumite modele din coportamentul tău, dar și declanșatori emoționali. 

 

  1. Creează-ți un fond de urgență

Adesea cunoscut în popor sub zicala „bani albi pentru zile negre”, un fond de urgență ar trebui cuprindă între 3 și 6 luni din veniturile tale și te ajută să te simți pregătit pentru evenimentele neprevăzute din viața ta, precum o urgență medicală sau o reparație pe care trebuie să o faci în casă. Poți începe prin a economisi o sumă mică în mod regulat, astfel vei reduce stresul asociat cu problemele financiare neașteptate și vei putea să te concentrezi pe recuperarea ta emoțională.

 

  1. Nu ezita să le ceri ajutorul celor dragi

Uneori, ne este teamă să vorbim despre problemele noastre emoționale sau financiare cu alți oameni, deoarece credem că ele sunt o responsabilitate personală și ne-ar putea face dependenți sau incapabili. Însă doar noi vedem lucrurile așa, nu și cei din jurul nostru, care sunt dornici să ne fie alături. Vorbește cu prietenii sau familia despre lucrurile care te apasă, despre intențiile tale de cumpărare sau cheltuieli pe care trebuie să le faci și te stresează.

Ei îți pot oferi o rețea de sprijin emoțional, reducând sentimentul de izolare și stres și oferindu-ți perspective noi sau soluții pe care poate nu le-ai luat în considerare. În unele cazuri, ei pot oferi sprijin practic sau sfaturi bazate pe experiențele lor.

 

Blue Monday nu trebuie să fie despre o singură zi din an, ci despre adoptarea unei strategii pe termen lung pentru echilibrarea sănătății tale emoționale și a bunăstării financiare. Folosește această zi ca un punct de plecare pentru un an în care să te concentrezi pe binele tău!

AcasăCursuriBugetProfil