scoala de bani - bcr
/Blog/Cum să economisești toamna/

Cum să economisești toamna

3 strategii pentru a pune bani deoparte toamna 

„Omul gospodar își face vara sanie și iarna car“, spune un cunoscut proverb românesc. Dar toamna oare ce face? Ei bine, poate trăi chibzuit, astfel încât să pună bani deoparte. Pentru Sărbători sau chiar pentru anul care urmează. Cum? Descoperă cinci strategii, ușor de pus în aplicare și care chiar dau rezultate. 

 

  1. Cum să economisești bani acasă

În lunile reci, mare parte din bugetul nostru se duce achitând facturile la energie electrică și termică și, într-o anumită măsură, este și firesc să se întâmple așa. Însă facturile din sezonul toamnă-iarnă n-ar trebui să reprezinte o sursă de anxietate suplimentară și să funcționeze pe post de sperietoare financiară, după cum vedem la unele buletine de știri. 

Așa cum ne pregătim garderoba de toamnă, este important să ne pregătim și locuința, iar asta înseamnă verificarea și aerisirea instalației de încălzire, izolarea cu bandă a ușilor și a ferestrelor, pentru a evita pierderile de căldură, și chiar o revizie tehnică a centralei. 

Pentru a ține costul utilităților sub control, cel mai important este să eviți risipa, implementând câteva idei practice:

  • instalează întrerupătoare care să regleze intensitatea luminii;
  • înlocuiește toate becurile din locuință cu becuri LED sau cu consum redus;
  • schimbă furnizorul de energie electrică, pentru a profita de o ofertă mai ieftină;
  • folosește cu încredere termostatul de la centrală, astfel încât să nu încălzească locuința peste temperatura optimă;
  • programează-ți centrala la o temperatură ușor mai mică, înainte de a ajunge acasă și înainte de a te trezi;
  • setează termostatul de la radiatoarele din fiecare cameră la temperatura potrivită destinației acelei camere.

Nu în ultimul rând, profită de sprijinul financiar oferit de stat și accesează fonduri nerambursabile, pentru a instala panouri fotovoltaice (dacă locuiești la casă) sau pentru a efectua lucrări de optimizare energetică.

 

  1. Cum să economisești bani de la cumpărăturile alimentare

Cu siguranță, îți amintești versurile poeziei Toamna, pe care am învățat-o cu toții în copilărie: „Mere, pere în panere, prune bune și alune, și gutui amărui, cu puf galben ca de pui“.

Ei bine, versurile învățate în școala primară ne oferă și indiciul pentru a răspunde la întrebarea: „Cum să economisești bani de la cumpărăturile alimentare?“. Simplu: gătind acasă, cu produse de sezon. Poate e nevoie de un pic de premeditare, dar în loc să comanzi mâncare sau să gătești produse gata congelate, rezervă-ți timp săptămânal pentru o vizită la piață sau la târgurile producătorilor, care se organizează în weekenduri. 

Legumele și fructele de sezon sunt ingrediente ieftine și naturale, care se gătesc ușor și pot fi și conservate, dacă vrei să te pregătești (și) pentru lunile de iarnă. Gemuri și dulcețuri, murături, legume la congelator și conserve de tot felul... acum este momentul lor! Nu sunt greu de preparat, iar dacă ești în pană de idei, internetul abundă de rețete.

Pentru cei lipsiți de talent în bucătărie, există dispozitive în care doar adaugi ingredientele, selectezi un program, apeși pe un buton, iar aparatul le amestecă și le gătește.

Legumele și fructele de sezon nu sunt doar mai accesibile ca preț decât cele de import, din supermarketuri, ci reprezintă și o sursă importantă de vitamine și minerale, care-ți întăresc sistemul imunitar, pregătindu-te pentru iarnă. Iar o răceală evitată înseamnă nu doar o sănătate mai bună, ci și bani economisiți pe medicamente.

 

  1. Cum să economisești bani profitând de ofertele de toamnă

Toamna, marile lanțuri comerciale au câteva perioade de oferte și reduceri: dacă ai ratat ofertele Back to school, urmărește-le pe cele de Black Friday (o perioadă bună pentru achiziții de electrocasnice și produse electronice, dar și de pachete turistice pentru anul viitor), Halloween (datorită globalizării, au început să apară și la noi) și pe cele de mijloc de sezon.

N-ar fi o idee rea să începi și cumpărăturile de Crăciun (da, ai citit bine!). Vei evita astfel aglomerația din magazine, prețurile crescute artificial de comercianți în perioada sărbătorilor și, în plus, vei avea și timp suficient pentru a găsi cele mai reușite cadouri, fără să cumperi sub presiunea momentului. 

 

În loc de concluzie 

Un alt proverb drag nouă spune că „Toamna se numără bobocii“. Cu siguranță, unul dintre sensurile lui are legătură cu începerea școlii, când unii elevi încep un nou ciclu de învățământ, marcând un moment important din viața de școlar. Dar un alt sens are legătură cu momentul recoltei, când se culeg roadele muncii nu doar de peste vară, ci ale întregului an. Este un moment al bilanțului, al analizei, al efortului răsplătit, al celebrării succesului.

Tot toamnă se ară ogoarele și se pregătește pământul pentru un nou ciclu de cultură. Dacă traducem în plan financiar, putem spune că toamna este momentul potrivit pentru a ne analiza bugetul, pentru a ne decanta deciziile legate de bani, luate de-a lungul anului, pentru a ne face planuri și pentru a ne pregăti (cu și mai multă înțelepciune) pentru anul care vine.

 

Articol redactat de Pagina de Psihologie

AcasăCursuriBugetProfil