scoala de bani - bcr
/Blog/Cum să fim mai responsabili cu Planeta și cu buzunarul nostru/

Cum să fim mai responsabili cu Planeta și cu buzunarul nostru

Cu toții am auzit cât de important este să avem grijă de Planeta noastră, de resursele pe care aceasta le pune la dispoziție, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare. De fapt, întotdeauna am știut aceste lucruri, dar nu mereu am ales să acționăm - fie din comoditate, fie din frica unui aport financiar considerabil mai mare. Dar știai că poți fi responsabil atât cu mediul înconjurător, cât și cu buzunarul tău? În cadrul noului curs Ghid ecofinanciar: cum să consumi responsabil vei putea afla cum un stil de viață sustenabil poate fi și prietenos cu bugetul personal. 

Iată câteva sfaturi:

Totul pleacă de acasă

Acasă a fost întotdeauna locul unde petrecem cel mai mult timp și unde ne simțim cel mai confortabil. Odată cu venirea pandemiei, acasă s-a transformat și în birou, sală de fitness, cinema și loc de relaxare - și a continuat să rămână locul unde le facem pe toate. Ce este de făcut pentru a avea o locuință mai eco-friendly?

Sigur, plantele sunt un început bun, dar nu este de ajuns dacă ne dorim să fim cu adevărat atenți la mediu. Pentru a avea un impact cât mai mic asupra mediului, înlocuiește robinetele din casă și rezervorul de la toaletă, care este responsabil pentru 30% din consumul de apă, și optează pentru un sistem cu debit scăzut, pentru a reduce atât risipa de apă, cât și cheltuielile.

E bine de știut și că dispozitivele electronice consumă electricitate chiar dacă sunt oprite sau în modul de repaus - pentru perioade în care ești plecat de acasă mai mult timp, alege să decuplezi complet toate aparatele pentru a nu risipi energie electrică. Iar pe termen lung, izolarea termică a locuinței este un pas care te va ajuta să ai economii de până la 50% în bugetul utilităților.

Alege mijloace de transport sustenabile

Știai că transportul este sursa a aproximativ 30% din totalul de emisii de CO2 din UE? Pe lângă acest aspect, un român pierde, în medie, 9 zile anual în trafic, la care se adaugă stresul psihologic, precum și impactul negativ pe care inhalarea noxelor îl are asupra sănătății. Sigur, autovehiculele electrice sunt o alegere foarte bună, dar și prețul acestora este pe măsură.

Cu toate acestea, se estimează că în următorii 5 ani mașinile electrice vor deveni mai ieftine decât cele diesel sau cu benzină. Dar ce este de făcut până atunci? Mersul pe jos este cu siguranță cel mai ieftin, sustenabil și sănătos, dar nu este mereu rentabil.

Alege mijloacele de transport în comun, bicicleta sau trotineta electrică - poți chiar să închiriezi și mașini electrice, pentru care parcarea este gratuită. Iar pentru rute mai mari, trenul este un mijloc de transport ecologic și ieftin.

Renunță la trendul fast fashion

Cu toții ne dorim să arătăm bine și să fim la modă, dar cumpărăm prea mult, purtăm prea puțin și risipim prea multe resurse. Europenii cumpără aproape 26 kg de textile și aruncă în jur de 11 kg de textile în fiecare an.

Moda fast fashion încurajează consumerismul, conduce la risipa de resurse, precum și la poluare - aproximativ 60% din materialele utilizate în industria modei sunt fabricate din plastic, care ajunge ulterior în ocean prin spălarea hainelor. Recomandarea noastră este să cumperi mai puține haine, dar calitative, din fibre naturale, care vor avea astfel o durată de viață mai lungă.

Și hainele second-hand sunt o alternativă foarte bună, prietenoasă cu mediul și cu bugetul tău. Așa vei reuși să ai și un stil unic, care să-ți reflecte personalitatea. Iar pentru evenimentele importante din viața ta, poți închiria ținute speciale, fără a-ți mai aglomera dulapul. 

Un comportament sustenabil, îndreptat către bunăstarea Planetei, nu trebuie să fie și costisitor. Implementând câteva obiceiuri simple, vei reuși să economisești bani și să contribui la un mediu înconjurător mai curat și mai verde. Află mai multe despre cum poți avea un comportament responsabil în cele 8 episoade din curs aici.

AcasăCursuriBugetProfil