scoala de bani - bcr
/Blog/Cum să îți organizezi bugetul pe perioada studenției?/

Cum să îți organizezi bugetul pe perioada studenției?

Dacă anii de liceu sunt, pentru cei mai mulți elevi, plini de experiențe frumoase și mai puțin împovărați de grija banilor, studenția vine la pachet cu responsabilitatea organizării bugetului. 

Iar acesta nu este un lucru deloc ușor, în special când facultatea este în alt oraș decât casa părintească, nu ai mașină personală, iar părinții nu îți mai pot susține decât nevoile minime. Știm cât de important este să fii în rândul lumii pe perioada studiilor, să fii cât mai bine îmbrăcat, să poți ieși în oraș și să îți permiți o vacanță sau un teambuilding. Nu trebuie să dai la o parte toate aceste mici plăceri pe care le poți face doar când ești tânăr. Secretul este să găsești câteva locuri din care poți tăia din cheltuieli, astfel încât să îți permiți să trăiești anii de facultate la maximum.

Scoala de bani | Cum să îți organizezi bugetul pe perioada studenției?

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să îți organizezi bugetul pe perioada studenției:

1.    Cumpără mai ieftin 

Mâncarea este cea mai costisitoare, așa că cea mai bună variantă este să cumperi cât mai mult la vrac și, de asemenea să nu cumperi mai mult decât ai nevoie. Gătește cât mai mult acasă, urmărește promoțiile din hipermarketuri și ai să vezi că bugetul pentru cumpărături se va micșora. Aceeași este povestea și în privința hainelor. Există zeci de outlet-uri și second-hand-uri sau grupuri de Facebook de unde poți cumpăra haine de calitate, de la brandul preferat la jumătate de preț sau chiar mai ieftine. Fii cu ochii în patru!
 

2.    Taie din abonamente 

O idee bună pentru a putea face niște economii ar fi să închizi abonamentele la serviciile pe care le utilizezi cel mai rar. Contul de Netflix poate fi împărțit, Youtube e o variantă foarte bună pentru Spotify, alergatul în parc a devenit chiar cool, deci poți tăia și abonamentul la sală. Și uite așa ai mai salvat câteva sute de lei. 
 

3.    Profită de beneficiile studențești

Dacă atunci când mergi în străinătate cumperi carduri de reduceri pentru a vizita muzee sau pentru transport, de ce nu ai face asta și la tine în țară? Pe lângă carnetul de student, există aplicații și carduri care îți oferă discount-uri la o mulțime de muzee, grădini, cinema-uri sau restaurante. 
 

4.    Câștigă-ți proprii bani

Poate ai bursă ori părinții încă te pot susține financiar. Dar de ce să nu ai pe lângă asta și banii tăi. Sigur ai un talent pe care îl poți fructifica monetar. Oferă meditații, pune la vânzare design-uri făcute de tine, vinde tablouri sau gestionează pagina de Facebook a unui brand. Merită să încerci!

După cum vezi, e important să știi să îți organizezi corect bugetul, să fii suficient de disciplinat  ca să faci câteva economii și ai curajul să pui la treabă talentul sau pasiunea ta. Spor la economisit!

AcasăCursuriBugetProfil