scoala de bani - bcr

Cu banii la terapie

Acest curs te va ajuta să înțelegi relația ta emoțională cu banii, folosind metoda COPIL. Prin exerciții practice și introspecție ghidată, vei învăța cum să-ți vindeci blocajele financiare și să construiești o relație mai sănătoasă, echilibrată și conștientă cu banii. Curs a fost creat cu sprijinul Mirelei Oprea, coach și psihoterapeut, care de mai bine de șapte ani studiază știința realizării aspirațiilor personale, ajutând oamenii să se reconecteze cu visurile lor și să le îndeplinească.

scoala-de-bani

Despre curs

Temele mari pe care le vei explora în acest curs:

Pe parcursul celor 10 lecții, vei parcurge o călătorie de auto-cunoaștere financiară, începând cu explorarea visului tău personal și a relației tale actuale cu banii. Cursul te ajută să înțelegi cum emoțiile, credințele limitative și experiențele din trecut îți influențează deciziile financiare. Vei învăța să recunoști și să abordezi 9 comportamente financiare nesănătoase și să îți creezi o relație financiară conștientă, echilibrată și autentică.

  1. Clarificarea visului tău personal – înțelegi ce îți dorești cu adevărat și cum banii pot deveni un sprijin, nu un obstacol.
  2. Evaluarea relației tale cu banii – identifici tiparele moștenite și emoțiile asociate cu banii.
  3. Comportamente financiare nesănătoase, cum ar fi:
    • Dependența de muncă
    • Anorexia financiară (teama de a cheltui, chiar și în mod justificat)
    • Jurământul de sărăcie (convingerea inconștientă că banii sunt ceva rău)
    • Dependența financiară (nevoia de a fi întreținut/ă)
    • Susținerea financiară excesivă (îi ajuți pe ceilalți în detrimentul propriei stabilități)
    • Negarea financiară (evitarea realităților financiare)
    • Infidelitatea financiară (ascunderea deciziilor sau problemelor financiare față de partener)
    • Încâlcirea financiară (granițe neclare în gestionarea banilor în familie sau cuplu)
    • Dependența de jocuri de noroc
  4. Instrumente de auto-reflecție – chestionare și exerciții pentru a identifica dacă și cum aceste tipare se regăsesc în viața ta.
  5. Exerciții practice de autoterapie financiară – pentru a-ți transforma relația cu banii într-una sănătoasă, bazată pe încredere, claritate și scop personal.

Beneficii în urma accesării cursului

  • Vei dobândi o înțelegere profundă a relației tale cu banii, incluzând convingerile, emoțiile și comportamentele care influențează deciziile tale financiare.
  • Vei învăța să recunoști comportamentele nesănătoase legate de bani.
  • Vei putea să îți dezvolți strategii pentru a aborda și gestiona aceste comportamente, iar apoi să îți dezvolți o relație mai echilibrată și mai sănătoasă cu banii.
  • Îți vei dezvoltarea abilitățile de auto-terapie financiară, astfel încât nu doar acum, dar și în viitor să te poți bucura de o relație mai bună cu banii.
  • Îți vei crește capacitatea de a face schimbări durabile, învățând câteva dintre principiile fundamentale ale schimbărilor de comportament.
  • Vei înțelege etapele schimbării și cum să le parcurgi cu succes, de la recunoașterea necesității unei schimbări până la menținerea noilor comportamente financiare pozitive.

La final, vei avea o viziune clară despre cum să gestionezi banii într-un mod care reflectă valorile tale și sprijină visul tău – fără rușine, frică sau autosabotaj.

despre-curs
AcasăCursuriBugetProfil