Concursul LifeLab pentruLiceele Pedagogice 2026–2027

Viitorii profesori aduc educația financiară mai aproape de elevi!

Cum ar fi ca primele lecții de educație financiară ale copiilor să fie create chiar de viitorii lor învățători și educatori?

Prin concursul LifeLab pentru Liceele Pedagogice, invităm elevii de la profilul pedagogic și profesorii lor să transforme educația financiară într-o experiență practică, creativă și relevantă pentru clasă.

Concursul face parte din programul LifeLab by BCR și își propune să sprijine viitoarele generații de cadre didactice să integreze noțiuni financiare în disciplinele școlare, prin activități adaptate vârstei și nevoilor elevilor.

Regulament
Profesor și elev lucrând împreună la clasă

Cine poate participa?

Concursul se adresează liceelor și colegiilor pedagogice din România care doresc să aducă educația financiară în activitatea de predare și îi provoacă pe profesori și pe elevii de la profilul pedagogic să aducă educația financiară în sala de clasă.

Profesorii creează și aplică resurse educaționale la disciplinele pe care le predau, iar liceenii din clasele a XI-a și a XII-a, îndrumați de profesorii coordonatori, dezvoltă propriile fișe și le aplică în cadrul practicii pedagogice, la clasele primare sau la grupele de educație timpurie.

Liceele pot participa pe unul sau pe ambele parcursuri, însă colaborarea dintre profesori și elevii practicanți este încurajată și apreciată în evaluare.

Colaborarea dintre profesori și viitorii dascăli este încurajată și apreciată în evaluare.

Cum funcționează concursul și cum se face evaluarea?

Participarea presupune trei pași simpli:

  1. Creezi

    Realizezi fișe educaționale originale, folosind șablonul LifeLab, prin care integrezi educația financiară într-o disciplină din programa școlară.

  2. Aplici

    Testezi fișele în activități reale la clasă, implici elevii și colectezi feedback despre experiența de învățare.

  3. Îmbunătățești

    Folosești experiența de la clasă pentru a corecta și definitiva materialele educaționale.

Pentru participare, fiecare liceu trebuie să pregătească un dosar cu minimum 3 fișe educaționale originale, aplicate la clasă și documentate conform regulamentului.

Fiecare dosar eligibil primește maximum 100 de puncte, conform criteriilor de mai jos:

CriteriuPunctaj maximCe se urmărește
1. Crearea fișelor25Fișele sunt corecte și potrivite vârstei, au un conținut financiar clar, pun elevii să lucreze efectiv și pot fi aplicate de orice alt cadru didactic fără explicații suplimentare.
2. Aplicarea la clasă25Cum au fost aplicate fișele, ce au făcut și ce au învățat elevii și cât de concret e feedbackul.
3. Parcursul complet și colaborarea15Dacă dosarul cuprinde ambele parcursuri și cât de bine sunt legate între ele (elevii au participat la ora profesorului și au folosit-o ca model); cât de bine au lucrat împreună profesorii, elevii practicanți și cadrul didactic din clasa de aplicație, cu un rol clar pentru fiecare elev practicant.
4. Numărul de fișe20Câte fișe au realizarea și aplicarea documentate în pagina de raportare: 3-4 fișe = 5 puncte, 5-6 fișe = 10, 7-9 fișe = 15, 10 sau mai multe = 20.
5. Elevii implicați15Numărul total de elevi implicați (elevii practicanți, elevii din clasele de aplicație și elevii profesorilor), fiecare elev fiind numărat o singură dată, declarat la depunerea dosarului și susținut de paginile de raportare: sub 50 = 3 puncte, 50-99 = 6, 100-199 = 9, 200-299 = 12, 300 sau mai mulți = 15.
  • 1. Crearea fișelor

    Punctaj maxim: 25

    Ce se urmărește

    Fișele sunt corecte și potrivite vârstei, au un conținut financiar clar, pun elevii să lucreze efectiv și pot fi aplicate de orice alt cadru didactic fără explicații suplimentare.

  • 2. Aplicarea la clasă

    Punctaj maxim: 25

    Ce se urmărește

    Cum au fost aplicate fișele, ce au făcut și ce au învățat elevii și cât de concret e feedbackul.

  • 3. Parcursul complet și colaborarea

    Punctaj maxim: 15

    Ce se urmărește

    Dacă dosarul cuprinde ambele parcursuri și cât de bine sunt legate între ele (elevii au participat la ora profesorului și au folosit-o ca model); cât de bine au lucrat împreună profesorii, elevii practicanți și cadrul didactic din clasa de aplicație, cu un rol clar pentru fiecare elev practicant.

  • 4. Numărul de fișe

    Punctaj maxim: 20

    Ce se urmărește

    Câte fișe au realizarea și aplicarea documentate în pagina de raportare: 3-4 fișe = 5 puncte, 5-6 fișe = 10, 7-9 fișe = 15, 10 sau mai multe = 20.

  • 5. Elevii implicați

    Punctaj maxim: 15

    Ce se urmărește

    Numărul total de elevi implicați (elevii practicanți, elevii din clasele de aplicație și elevii profesorilor), fiecare elev fiind numărat o singură dată, declarat la depunerea dosarului și susținut de paginile de raportare: sub 50 = 3 puncte, 50-99 = 6, 100-199 = 9, 200-299 = 12, 300 sau mai mulți = 15.

Fișele din dosarele eligibile vor fi publicate pe platforma LifeLab și vor deveni resurse educaționale gratuite, disponibile profesorilor din întreaga țară.

Ce premii poți câștiga?

10 licee câștigătoare. 10 premii de câte 2.000 EUR. Un total de 20.000 EUR!

Cele mai bine clasate 10 licee, care obțin minimum 70 de puncte în urma jurizării, vor primi fiecare câte un premiu de 2.000 EUR, destinat activităților educaționale.

În plus, participanții primesc adeverințe de participare, iar profesorii și elevii care contribuie la dosarele câștigătoare primesc diplome și adeverințe LifeLab de câștigător.

calendar

Calendarul concursului

  • 2 noiembrie 2026 – 31 mai 2027Înscrierea liceelor (recomandăm înscrierea până la 15 decembrie 2026).
  • 20 noiembrie 2026 – 15 mai 2027Crearea, aplicarea și corectarea fișelor educaționale.
  • 31 mai 2027Termenul-limită pentru depunerea dosarelor.
  • 1–18 iunie 2027Evaluarea proiectelor.
  • 25 iunie 2027Anunțarea câștigătorilor.
Vezi regulamentul concursului
Profesoară ajutând elevii la clasă

Cum te înscrii?

Înscrie-ți liceul în Concursul LifeLab pentru Liceele Pedagogice și transformă educația financiară într-o experiență care contează! Fiecare liceu desemnează un profesor coordonator care va încărca raportul cu activitățile derulate (Anexa 1).