scoala de bani - bcr
/Blog/Financial fitness: 10 modalități prin care să te antrenezi din punct de vedere financiar/

Financial fitness: 10 modalități prin care să te antrenezi din punct de vedere financiar

Drumul către sănătatea ta financiară nu trebuie să fie neapărat anevoios, să îți mănânce din timp sau să te sece de orice strop de energie. În realitate, fitness-ul financiar este despre a face ceva bun pentru banii tăi în mod regulat, în ritmul tău, indiferent de cum arată aceste eforturi pentru tine.

Într-o lume în care deciziile financiare ne influențează fiecare aspect al vieții, înțelegerea și aplicarea unor principii de bază ale managementului personal ne pot fi de ajutor. Iată 10 pași mărunți care te vor ghida în călătoria către o mai bună gestionare a banilor tăi, indiferent de nivelul actual de cunoștințe financiare:

1. Ajustează-ți bugetul în funcție de evenimentele din viața ta

Poate că luna viitoare ai un botez sau nunta prietenilor din liceu? Sau ți s-a stricat mașina și trebuie să o repari cât mai repede? Tot timpul vor apărea cheltuieli pe care nu le putem evita, așa că este bine să fim pregătiți din timp atunci când știm că acestea se apropie. Încearcă să îți ajustezi și să reduci cheltuielile actuale dacă știi că vei avea de dat bani în curând, astfel vei avea un cotrol mai bun asupra lor.

2. Evită datoriile cu dobândă mare

Gândește-te astfel: creditele cu dobândă mare, luate probabil din nevoia urgentă de bani la un moment dat în viața ta, sunt ca niște greutăți legate de picioarele tale în timp ce încerci să înoți. Ele te trag în jos, făcându-ți drumul către stabilitate financiară și economii mult mai greu. Dobânzile mari se adună rapid, transformând chiar și un împrumut mic într-o povară mare pe termen lung. Gândește-te de două ori înainte să faci un astfel de împrumut și îți vei putea păstra bugetul liber pentru lucrurile cu adevărat importante din viața ta.

3. Monitorizează-ți constant cheltuielile

Este un pic ca și cum ai ține un jurnal alimentar atunci când încerci să slăbești. In felul acesta, poți fi conștient de tot ce „consumi” financiar, fie că sunt cheltuieli mari sau mici, planificate sau impulsive. Prin urmărirea banilor pe care îi cheltui, îți dai seama unde se duc, de fapt, resursele tale și asta te ajută să identifici zonele unde poți tăia cheltuielile neesențiale.

4. Folosește instrumente financiare

Aplicațiile sau software-urile de bugetare îți oferă o mână de ajutor în călătoria ta financiară. Ele sunt ca niște asistenți personali digitali care îți țin evidența veniturilor, cheltuielilor și investițiilor, fără efortul de a jongla cu hârtii sau calcule. Îți oferă un tablou clar și la îndemână despre situația ta financiară, te ajută să stabilești bugete, să urmărești obiectivele de economii și chiar să primești alerte pentru facturi sau cheltuieli neobișnuite. În esență, te ajută să fii mai organizat, mai informat și, în cele din urmă, mai în control asupra banilor tăi.

5. Asigură-te că ai acoperirea potrivită

A avea asigurarea potrivită e ca și cum ai purta un echipament de protecție atunci când practici un sport extrem. Este esențială pentru a te apăra de evenimentele neprevăzute ale vieții, fie că este vorba de probleme de sănătate, accidente auto sau daune la domiciliu, care pot aduce un stres enorm. Chiar dacă sperăm că nu va trebui să o folosim, ea ne oferă confortul de a ști că, în cazul unor situații dificile, nu vom fi lăsați să ne descurcăm singuri cu consecințele financiare.

6. Evită capcanele financiare

Capcanele financiare, cum ar fi schemele de îmbogățire rapidă, investițiile cu risc ridicat fără o înțelegere clară sau cheltuielile excesive pe credit pot părea atractive la prima vedere, dar adesea duc la pierderi mari. În ultima vreme, pe canalele de Social Media au apărut tot felul de cursuri de investiții sau de criptomonede la un „preț avantajos”, însă este bine să te asiguri că autorii acestor cursuri sunt de încredere. Căzând în aceste capcane, poți să-ți subminezi serios sănătatea financiară și să te îndepărtezi de obiectivele tale pe termen lung. 

7. Fii conștient de cheltuielile pe fond emoțional

Adesea, emoțiile precum tristețea, bucuria sau stresul ne pot împinge să cheltuim impulsiv, ca o formă de consolare sau celebrare. Dar, la fel cum mâncatul emoțional poate duce la probleme de sănătate, cheltuielile emoționale pot duce la dezechilibre financiare. Mai mult de atât, e foarte ușor să intri într-un loop: simți acea gratificare instantă pe moment și te simți bine. Apoi, te simți vinovat pentru că poate nu trebuia să cumperi acel lucru. Și apoi o iei de la capăt.

8. Folosește creditele cu înțelepciune

Creditele, dacă sunt folosite strategic, pot fi un instrument util pentru atingerea unor obiective majore, cum ar fi achiziția unei case sau investiția în educație. Totuși, dacă sunt folosite necugetat, pot duce la o spirală de datorii greu de gestionat. Înțelepciunea în utilizarea creditelor înseamnă să împrumuți doar atunci când poți să rambursezi confortabil și să înțelegi termenii și condițiile asociate. Astfel, te asiguri că împrumuturile îți deschid uși, în loc să devină ziduri care te blochează. 

9. Fii atent la securitatea cibernetică

În lumea digitală de astăzi, informațiile noastre personale și financiare sunt doar la un click distanță. Hackerii și infractorii cibernetici sunt mereu în căutare de breșe pentru a face rost de ele. Fără măsuri adecvate de securitate, cum ar fi parole puternice, autentificare în doi pași și precauții atunci când navighezi online sau efectuezi tranzacții, ai putea fi vulnerabil la furtul de identitate, fraude și alte atacuri care pot avea consecințe asupra cardurilor tale de credit. 

10. Învață să compari prețurile magazinelor

Este mai mult decât o simplă vânătoare de reduceri: este un proces de informare și luare de decizii inteligente. Când comparăm prețurile mai multor magazine, nu doar că îl găsim pe cel mai mic, ci ne asigurăm că obținem cea mai bună valoare pentru banii noștri. Acest obicei inteligent de cumpărături îți sporește puterea de cumpărare și te asigură că bugetul tău este folosit în cel mai eficient mod posibil.

 

În final, ține minte că educația ta financiară nu este doar despre numere și bugete. Este despre a obține controlul asupra sănătății tale financiare, a reduce stresul asociat cu banii și a te îndruma către un viitor mai sigur și mai prosper. 

AcasăCursuriBugetProfil