scoala de bani - bcr
/Blog/Cum facem față perioadei lungi de inflație/

Cum facem față perioadei lungi de inflație

Inflația este o etapă firească în ciclul economic al lumii. Potrivit specialiștilor, o inflație anuală de 2% este chiar sănătoasă pentru economie. Însă, atunci când procentul este mai ridicat, apar efecte neplăcute asupra stabilității financiare.

Când vezi că începi să cumperi mai puțin cu aceiași bani pe care îi cheltuiai înainte, care sunt măsurile pe care le poți lua pentru a resimți mai puțin presiunea inflației, mai ales dacă aceasta se extinde pe termen lung?

Refinanțează-ți creditele

Atunci când te afli în impas cu plățile recurente la bancă, pentru mașină, locuință, sau creditul de nevoi personale, băncile îți oferă posibilitatea de a-ți refinanța creditul. Această refinanțare presupune restructurarea creditului cu scopul de a reduce rata lunară către bancă, tocmai pentru a-ți fi mai ușor să îți onorezi datoriile. Dacă te afli în situația în care ai un credit la bancă și simți că pune o presiune prea mare în contextul inflației, optează pentru un termen de rambursare mai lung, care să permită reducerea ratei lunare. De asemenea, dacă ai credite la mai multe bănci, poți alege să le transferi pe toate la o singură bancă, pentru a plăti o singură rată într-un singur loc. 

Urmărește ofertele pentru cheltuielile de zi cu zi

Potrivit unui studiu Eurostat publicat la finalul anului 2021, românii cheltuie în medie 24.6% din bugetul lunar pe mâncare și băuturi alcoolice. Chiar și în contextul inflației, supermarketurile și marile centre comerciale pregătesc periodic oferte pe care le poți urmări tocmai pentru a mai recupera din banii pe care îi cheltuiești de obicei. O altă strategie pe care o poți folosi este de a-ți evalua cumpărăturile pe care le faci săptămânal. E posibil, oare, să cumperi mai mult decât consumi și chiar să ajungi să arunci din alimentele cumpărate? O reevaluare a achizițiilor tale nu strică.  

Adoptă un stil de viață sustenabil

Risipa e un obicei care e prezent în viețile noastre și pe care îl putem limita. Și nu doar pe plan alimentar, ci și atunci când ne folosim de utilitățile de acasă. Lași apa de la robinet să curgă atunci când te speli pe dinți? Lași lumina aprinsă în urma ta, în camerele în care ai fost? Folosești mașina foarte des, în ciuda creșterii prețului la carburanți, deși ai putea să te deplasezi cu mijlocul de transport în comun? Dacă da, iată aici un curs care te învață cum să îți reduci consumul acasă și în afara ei, ca să fii mai sănătos financiar dar și mai prietenos cu mediul înconjurător.

Crește-ți veniturile în limita posibilității

Nu doar ca măsură de combatere a inflației, ci și ca bună practică pentru a te feri de situații imprevizibile în general. Flexibilitatea secolului XXI și educația antreprenorială care ne înconjoară ne cresc șansele de a putea practica și alte surse de venit în afara celei de bază, pentru a ne crește confortul financiar și siguranța zilei de mâine. Dacă ai anumite hobby-uri pe care ți-ai dori să le transformi în următoarea ta sursă de venit, nu ezita. Noi te ajutăm cu o listă de inspirație, care să te ghideze în noi inițiative financiare.

Inflația nu se resimte doar în costurile de trai recurente, ci mai ales în cele imprevizibile. Dacă vrei să fii pregătit pentru cheltuielile neinvitate din viața ta, continuă lectura pe Școala de Bani, cu articolul de aici.

AcasăCursuriBugetProfil